Ai început primul tău job videochat, dar câștigurile nu sunt încă pe măsura așteptărilor? Așa cum probabil ți-ai dat seama deja, ca să generezi venituri cât mai mari în industria videochatului trebuie să porți conversații private cât mai lungi cu clienții tăi, iar ca să poți face acest lucru, TREBUIE să știi să vorbești.
Este adevărat că fiecare bărbat are propriile sale interese și pasiuni, dar chiar dacă nu le cunoști pe ale partenerului tău și este pentru prima oară când vorbiți, tot poți pune în practică următoarele lucruri care să ușureze comunicarea:
Cuprins
#1 Fii respectuoasă
Chiar dacă outfit-ul tău sexy, coafura impecabilă și machiajul fără cusur te fac să te simți o femeie puternică și independentă, nu afișa o atitudine de superioritate față de partenerul tău de discuție. La urma urmei, în orice moment, trebuie să fii conștientă că veniturile tale depind de dispoziția lui și cât de multă plăcere îi face să vorbească cu tine și de aceea trebuie să îi arăți că-l respecți. Nu te teme să-l provoci și nici să adopți un aer flirty, dar păstrează totul în limitele bunului simț, cel puțin în ceea ce privește modul cum comunici.
#2 Nu deschide subiecte sensibile
Specialiștii în comunicare ne sfătuiesc să nu abordăm niciodată următoarele trei subiecte cu un bărbat pe care abia l-am cunoscut atunci când nu este neapărat cazul: banii, religia și fotbalul.
Legat banii, fiecare își dorește să câștige cât mai mult și cât mai ușor, dar cel puțin într-o astfel de loc și în calitate de model de videochat nu ai niciun motiv să-ți întrebi partenerul cât câștigă sau ce face cu banii lui. Pe de altă parte, dacă îl vezi dispus să vorbească despre asta, îl poți întreba cu ce se ocupă, dacă îi place slujba lui sau dacă are planuri profesionale de viitor.
În categoria subiectelor sensibile putem include lejer și religia, mai ales că vorbești pe internet, cu niște oameni din țări pe care le cunoști probabil mai puțin decât a ta și aparținând unor culturi străine. De asemenea, de multe ori, chiar și oamenii care provin din aceeași țară și împărtășesc aceeași cultură nu se înțeleg la capitolul religie și de aceea trebuie să privești acest subiect ca pe ceva personal și de preferat, de evitat.
În ceea ce privește fotbalul te sfătuim să eviți acest subiect mai ales dacă este vorba de supremație echipei unei țări față de a alteia. Vorbește despre fotbal doar dacă ești gata să recunoști fără să pic de ironie că țara lui se pricepe de minune la acest sport. Dacă nu, mai bine nici nu deschide subiectul ca să nu transformi totul într-o dispută între fani.
#3 Laudă (atunci când este cazul)
Bărbaților le place la nebunie atunci când li se recunosc meritele. Și de fapt, nici la femei lucrurile nu stau altfel. De aceea, mai ales atunci când vrei să spargi gheața și să încălzești puțin atmosfera, laudă-ți partenerul de discuție pentru un lucru pe care îl merită. Poate să fie orice de la tonul vocii sale și până la comportamentul pe care îl are față de tine, dar ai grijă doar să fii cât mai sinceră și să crezi și tu ceea ce spui. Altfel, dacă se prinde că o faci doar ca să-i atragi atenția și să tragi de timp, s-ar putea să nu-i cadă prea bine.
#4 Fă ca prima impresie să fie una ireproșabilă de la cap până la coadă
Știai că există modele de videochat cu clienți fideli care muncesc mult mai puțin și mai ușor decât colegele lor deoarece nu trebuie să mai piardă mereu timp atrâgând membrii noi? Ele pur și simplu intră online și apoi se angjează în conversații private câștigând astfel bani pentru tot timpul pe care îl petrec la studio. Ca să faci și tu la fel, trebuie mai întâi să lași o primă impresie ireproșabilă de la cap până la coadă. De aceea, când vezi că partenerul tău de discuție dă semne că trebuie să plece și nu mai e chip să-l reții, mulțumește-i politicos pentru timpul acordat și nu uita să-i spui cât de mult aștepți prima ocazie cu care să puteți vorbi din nou.