Unul din avantajele de a lucra în domeniul videochatului este acela că programul de lucru este flexibil. Poți alege să lucrezi dimineața, ziua sau în turele de noapte, astfel încât să poți să găsești echilibrul între viața profesională și cea personală.
Dacă alegi să lucrezi pentru un studio de videochat ca SAVAGE Studio ai posibilitatea de a-ți alege singură programul care să ți se potrivească cel mai bine.
Poate că ai facultate sau desfășori și alte activități și astfel tura de noapte ți s-ar potrivi mai mult. Sau din contră, ai descoperit că rezonezi cel mai bine cu un interval orar de zi. Orice combinație ai alege, este posibilă. Singura condiție este să iei în calcul că orele de lucru, ca și în cazul unui job în oricare alt domeniu, și mai ales dacă vrei să obții și câștiguri financiare mari, trebuie să fie de 8 ore.
Pentru a atrage cât mai mulți admiratori care să petreacă timp cu tine și pentru a a ajunge să câștigi cu adevărat bani, chiar trebuie să iei în serios faptul că cele 8 ore trebuie să ți le dedici jobului. Cele mai importante câștiguri se obțin de la admiratorii care îți vor fi fideli, care își vor dori să aibă discuții cât mai lungi cu tine și care te vor căuta tot mai frecvent. Pentru a ajunge la asta, mai ales dacă ești model începător, trebuie să îți dai toată silința și să le acorzi timp pentru a putea avea discuții de calitate și surprinzătoare. Iar 8 ore de discuții susținute în engleză nu este chiar cel mai ușor lucru, contrar tuturor preconcepțiilor atașate jobului într-un studio de videochat. Modele au un program flexibil și, pentru că sunt femei inteligente și ambițioase, îl alocă cum consideră cel mai bine că funcționează pentru ele. Asta nu înseamnă însă că au o gramadă de timp liber, că își petrec timpul doar la shopping sau la saloanele de înfrumusețare sau că nu muncesc foarte mult pentru a ajunge la sumele acelea de mii de dolari lunare despre care tot auzi.
Deși toată această lume care se învârte în jurul unui studio de videochat pare făcută doar din miere și lapte, nu este deloc așa, cel puțin nu din punctul de vedere în care se crede că modele primesc bani doar stând în fața unei camere web. Specificul lui, și anume acela de a purta discuții online cu bărbați din toată lumea prin intermediul unei camere web, poate este mai diferit și la prima vedere poate părea un lucru facil de făcut, însă seriozitatea cu care trebuie să tratezi acest job nu este cu nimic diferită față de cea pe care trebuie să o aplici la un job din oricare alt domeniu.
Oriunde ai activa, pentru a face performanță este nevoie de determinare, ambiție și seriozitate iar la SAVAGE Studio fix aceste calități sunt căutate. Deși poți câștiga mii de dolari lunar, aceste sume vin doar prin muncă riguroasă, atenție la detalii, o imagine impecabilă și mai ales o energie pozitivă constantă.
Nu frumusețea este cea mai importantă în acest domeniu, ci personalitatea, flerul și abilitățile de comunicare, însă nu degeaba se spune și că o imagine face cât o mie de cuvinte. Majoritatea modelelor online sunt femei frumoase care acordă timp și resurse financiare pentru a arata cât mai bine iar utilizatorii online, bărbați fiind, cu siguranță apreciază și imaginea fizică.
Așadar, pe lângă cele 8 ore pe care le petrec online și în care împart energie pozitivă, zâmbete sau discuții interesante cu admiratorii lor, multe dintre modele alocă timpul liber pentru relaxare, pentru a face sport, pentru a merge la saloanele de înfrumusețare, dar bineînțeles și pentru a se bucura de câștigurile realizate cu ajutorul jobului, mergând la shopping sau în vacanțe.
Dacă vrei să ai echilibrul perfect între viața profesională și cea personală, te așteptăm la un interviu.
[vfb id=’1′]